Imi puneam problema intr-o zi... de verticalitate! E un cuvant sfant pentru mine. Are stricta legatura cu sinceritatea, deminitatea si integritatea. De fapt, cred ca e o combinatie din toate cele 3, din ce au mai bun ele. Ma uitam pe strada - majoritatea se tine drepta. Mergem drepti, cu capul in sus. Daca cineva e culcat la pamant inseamna ca ceva s-a intamplat. De regula, ceva in neregula. Daca cineva cade, il ajutam sa se ridice. Ne petrecem foarte mult timp incercand sa ne indreptam tinuta, sa stam drepti, sa privim inainte... dar oare cum ramane cu conduita? Oare in afara tinutei exterioare, cata verticalitate avem in noi? Mi se pare mult mai OK sa fiu impiedicata si sa imi petrec mult timp la sol (unele lucruri pe orizontala sunt chiar foarte distractive), dar sa nu am foarte multe lucruri sa-mi reprosez mie. Mi se pare ca traim intr-o falsa verticalitate. Un om nu e drept pentru ca se tine tantos. E drept pentru ca, in raport cu ceilalti, se comporta asa cum trebuie. Ci pentru ca in raport cu sine se comporta asa cum stie de fapt ca e bine, acolo...undeva ...in ceafa...in adancul sufletului sau ratiunii sale. Atat. pentru inceput...
No comments:
Post a Comment